Au gust

Membrana translucidă
Separă tentaţia dulce de limbă
Ovale ca de sticlă, dar moi,
Reflectă lumina
Fascinată le numeri, le-atingi
Cu mâna aşezi o boabă plină
Între canin şi molar
Suspansul tău e sadic, amar
Plesneşte de arome tari
Ai buzele ude
În ultima zi de vara
Din lume.
O simţi coaptă şi grea
Plină de suc în faţa ta
Obrajii tăi se-ating de ea
De puful ei neruşinat
Obrajii ei au gust aromat
O muşti, ţi se scurge
Pe tricoul curat
Cu poftele tale proaspăt pătat.
(Petele nu se curăţă,
sunt un indiciu că ţi-ai trăit viaţa.)
Mai ai una.
Mică şi roz
Saliva îţi umple gura.
Degetul mare,
În interiorul ei moale, se potriveşte perfect.
Împingi spre cerul gurii
Adânc…
Gust de ocean, gust de pământ
Înghiţi cu ochii închişi.
E ritualul necesar înainte de petrecere.
Ştie orice fată
E lipsă de clasă
Să pari nemâncată.

© 2021, Gabrielesque (Gabriela V.). All rights reserved. On republishing this post, you must provide a link to the original post.