Cineva mi-a spus că orice soluţie are o problemă

Mă îndrept spre cea mai bună destinaţie din viaţa mea
Nu mă uit în urmă
Pentru că locul meu e în dreptul aripii
Aşa l-a ales sistemul
Şi eu am fost de acord
OK la tot
Cel mai mic bagaj
Cât de masochist să fii să iei un bagaj mare după tine,
Şi să plăteşti pentru el?
În scaunul din faţa mea sunt punguţe pentru rău de avion
Grafica lor te îndeamnă să formezi cuvinte din litere
Înainte să verşi,
Semn că asta e soluţia pentru orice –
Să îţi supraaglomerezi mintea.
Probabil e ce ne-ar cere să facem şi dacă avionul
Ar fi în flăcări
Sincer, doar între mine şi tine, cred că asta e salvarea.