Despre ochii lui verzi

În ochii lui verzi
Văd imaginea ei în oglindă
Cu o claritate fără precedent, se reflectă
Perfectă
Simetrică în fiecare linie, curbă şi os
Superbă
Armonia întregului din care nu lipseşte nimic
Nici măcar o singură aluniţă
Curată
Intactă, după milioanele de războaie emoţionale
Pură
Materia redusă la esenţă
Specială
O specie extraterestră
Surprinsă de cel mai performant telescop NASA
Imaginea mea.
N-am fost niciodată aşa.
Din irisul lui mă atrage spre ea
Magnetică
Senzuală
Puternică
Absolută
Şi infinită
Mă privesc fascinată, absorbită-n oglindă
Şi mă doare…
Că n-am o piatră s-o sparg.