Madness

Budapesta.

Din cel mai înalt punct al scenei, Matt cântă asta. E fermecator de tehnic şi prins în propria fantezie muzicală. Nu-mi cântă mie, îi cântă unei audienţe personale; probabil muzei pentru care şi-a vândut sufletul când a început să facă dubstep din sunete cardiace. Muza pentru care, dacă ar avea ocazia, şi l-ar mai vinde o dată.

Îşi pune ochelarii ciudaţi şi cântă Madness. Şi Uprising şi Explorers şi Starlight. Ca un star, ca un compozitor trist şi preocupat, ca un artist care stă în lumina reflectorului pentru că acolo e locul lui.

© 2012 – 2018, Gabriela Tănase. All rights reserved. On republishing this post, you must provide a link to the original post.