O seara de bal

BalBunica a fost săracă atunci când era de vârsta mea şi mult după. Doar că asta nu era un criteriu care s-o modeleze, nu însemna aproape nimic. Nu-mi amintesc să-mi fi povestit cu nostalgie că a vrut o brăţara şi n-a avut-o sau că a facut eforturi să-şi cumpere o geantă. Dar mi-a povestit despre un bal, unul dintre primele la care a mers.

O colegă de serviciu i-a împrumutat o rochie din garderoba ei şi bunica era bucuroasă ca niciodată. Suficient cât să uite că trebuie să se şi încalţe cu ceva. Ce bine că, venind în vizită de la ţară, tatăl ei i-a adus o pereche nou-nouţă de bocanci zdraveni, milităreşti.

“Cum, milităreşti?, am întrebat acum mulţi ani cu vocea mea mirată de copil.

“Da, groşi, de iarnă.”, “Şi ce-ai făcut, te-ai mai dus?”, “Da, sigur că m-am dus.”

“Dar nu ţi-a fost ruşine?”, “Nu mi-a fost, de ce să-mi fie? Eram tânară şi nimeni nu se uita că am bocanci; eram la bal şi restul nu conta. Toţi voiau să danseze cu mine chiar dacă se auzea boc-boc atunci când păşeam.”

Să fii tânară. Să porţi bocanci şi să calci ca pe nori, să fii îmbracată cu hainele altcuiva şi să radiezi oricum. Să contezi mai mult decât orice obiect din jurul tău, să preţuieşti, să străluceşti.

© 2012 – 2018, Gabriela Tănase. All rights reserved. On republishing this post, you must provide a link to the original post.