Tot o poveste

Poveste

Zilele astea m-am tot gândit la Suceava şi la nenea Onu.

Nenea Onu era fratele bunicii care scria proză fantastică şi venea la Bucureşti să discute cu oamenii de la edituri care nu voiau să publice “Dihorul din grădina lui Laur”. Câteodată îl intrebam despre ideile lui şi el îmi povestea – de parcă aş fi fost şi eu de la editură -, cu toate explicaţiile necesare.
Numai el putea să explice fantasticul.

Când era la Bucureşti, nenea Onu se bărbierea cu mare dichis în fiecare zi. Dimineaţa, foarte devreme, îşi punea ligheanul cu apă caldă în faţa oglinzii – aşa începea mica veşnicie a pastei de ras. Ce-i drept, poate ar fi terminat mai repede dacă bunica nu s-ar fi lungit de fiecare dată cu anecdota despre atenianul impostor care trebuia să treacă testul bărbieritului pe uscat. “Adu zău săpun, lighean, că nu sunt atenian. Din Atena pân’ la mine, sunt cinci poşte şi mai bine”. “Aşa-i, Stăncuţa”, zicea nenea Onu şi râdea în hohote, în timp ce pe faţă i se cuta pasta de ras aproape uscată.

Nenea Onu avea o servietă diplomat în care îşi ţinea și pijamaua cu dungi albastre. Bunica îl lua peste picior şi, înainte să plece la editurile unde avea întâlniri, îi oferea o ceapă verde din grădină. În caz că i se face foame cât aşteaptă.

El refuza, ea râdea cu sarcasm, el îşi lua pălăria de in şi pleca în miezul verii prin praf. Tot o poveste.

© 2013 – 2018, Gabriela Tănase. All rights reserved. On republishing this post, you must provide a link to the original post.